Cursuri desen și pictură

Întră în lumea artei învățând desen și pictură alături de artiști profesioniști, într-un mediu primitor și relaxant la atelierele dedicate celor mici, începătorilor și adulților.

Puteți urmări zilele și orele cursurilor în Calendar Ateliere și Evenimente

Întrebări Frecvente

În cât timp pot învăța să desenez sau să pictez?

Depinde de cât de mult vrei să înveți. Avem mai multe module cu ajutorul cărora poți învăța și aprofunda arta plastică: de la noțiuni simple de desen și pâna la noțiuni de anatomie artistică, cu ajutorul căreia poți ajunge să faci portrete si autoportrete. 

Pe ce perioadă pot face abonament?

Abonamentul îl poți face pentru 4, 8 sau 12 sedințe. Sedințele se programeaza câte una pe săptămână în zilele și la orele convenite la achitarea abonamentului. Astfel, dacă se achită un abonament pentru 4 sedințe și se alege ziua de miercuri ora 18.00, rezervarea locului pentru toate cele 4 sedințe va fi ziua de miercuri, ora 18.00.

Pot plăti și prin bancă în baza facturii emise?

Desigur, cu condiția ca la începerea cursurilor aceasta să fie achitată.

Dacă nu vin la o ședință din abonament, se poate reprograma?

Se poate reprograma în limita locurilor disponibile doar dacă motivul absenței este de natură medicală. Altfel, orice absență de la o ședință va fi taxată din abonament.
În cazul în care anularea lecției este cauzată de profesor, onorariul nu se va pierde, ora de curs fiind recuperată în cel mai scurt timp posibil, în baza abonamentului platit.

Pot achita și o singură sedință?

Da, se poate achita și o singură ședintă. În acest caz o eventuala sedință următoare nu va garanta rezervarea locului, decăt cu mail sau telefon înainte cu 2 zile pentru confirmare.

Care este diferența între plata la ședință și plata unui abonament?

Plata unui abonament îți oferă siguranța rezervării locului la curs în avans pentru 4, 8 sau 12 ședințe. Pentru plata la ședință, este necesar un apel telefonic înainte cu 2 zile pentru a confirma dacă mai sunt locuri libere la cursul ales.

Pot cumpăra un voucher pentru un prieten cu 4, 8 sau 12 ședințe?

Voucherele au termene de valabilitate. Persoana pentru care a fost cumpărat voucherul trebuie să sune în maxim 45 de zile pentru programarea orelor de curs.

Ce se întâmplă dacă nu mă prezint la un curs achitat în avans?

Orele de curs achitate în avans în cadrul abonamentului ales și neonorate prin prezența cursantului în termen de maxim 45 de zile, nu se recupereaza și onorariului nu se returnează.

Dacă sunt începător și nu am mai facut niciodată cursuri de desen și pictură, mă pot înscrie?

Bineînțeles că da, avem cursuri speciale pentru începători, atât pentru copii cât și pentru adulți.

Mă pot înscrie la mai multe module de curs?

Da, te poți înscrie la câte module de curs dorești.

Ce vârstă trebuie să am pentru a mă putea înscrie la curs?

Începând de la 7 ani, te poți înscrie la cursurile pentru copii.

Trebuie sa vin cu ceva la cursuri?

Toate materialele sunt incluse în prețul cursurilor, deci nu trebuie sa vii cu nimic, doar cu bună dispozitie și cu dorința de a învăța să desenezi și să pictezi. 

Pot face pregătire pentru admitere la un  Liceu de Arte sau pentru Universitatea de Arte?

Recomandăm ca pregătirea în vederea admiterii la o scoală de profil să o începi cu cel puțin un an înainte de susținerea examenului. Deasemenea, pe perioada verii, la Universitatea de Arte din București există o perioadă de pregătire pe care te îndemnăm să o urmezi acomodându-te astfel cu cerințele și cu sandardele cerute. Pentru mai multe detalii, te rog verifică site-ul: www.unarte.org

De unde pot cumpara materiale de desen și pictură pentru a exersa si acasă?

Dacă vei dori să exersezi și acasă ne poti solicita mai multe detalii și noi te vom ajuta cu placere.